Ştefan cel Mare şi Sfânt

...Monumentul lui se înalţă chiar în centrul capitalei Republicii Moldova: Ştefan cel Mare cu coroană pe cap şi în veşminte bogate de voievod al Moldovei. Are un chip ameninţător şi trist. Ai impresia că înaintează cu paşi lenţi şi solemni în întâmpinarea duşmanului, ridicând spre cer crucea şi strângând în mâna dreaptă paloşul de domnitor. Astfel îşi apără ţara de duşmani şi nenorociri, fără hodină. Putem afirma, fără să exagerăm, că domnitorul Ştefan cel Mare este figura cea mai apreciată şi cea mai ambiguă, în acelaşi timp, din istoria naţională. Până în prezent, Moldova continuă să păstreze vii actele de vitejie şi faptele eroice ale acestuia, mândrindu-se, pe bună dreptate, cu eroul ei. Odată cu trecerea anilor, interesul şi respectul pentru el continuă să crească. Astfel, anul 2007 a fost declarat în Moldova "Anul lui Ştefan cel Mare".

Ştefan era numit "un voinic neînfricat al alui Isus Hristos". Având grijă de lăcaşurile sacre, care erau pângărite şi prădate de către hoardele otomane, acesta a obţinut victorii în luptele cu duşmanii, duse pentru sângele creştin vărsat şi pângărirea bisericilor ortodoxe. Întreaga viaţă şi-a dedicat-o apărării plaiului natal contra duşmanilor, din acest motiv i s-a atribuit calificativul "cel Mare". Pentru actele de binefacere în numele lui Dumnezeu, în anul 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a adăugat în lista sfinţilor neamului românesc (ziua comemorării 2/15 iulie). Istoricii atestă faptul că în decursul a 47 de ani de domnie, el a dus aproximativ 50 de lupte şi bătălii, fiind înfrânt doar de 2 ori. Având o oaste mică, dar care  nu cunoştea înfrângerile, în decursul mai multor ani a luptat împotriva turcilor sub binecuvântata îndrumare a sfântului şi marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Icoana acestui sfânt se găsea mereu la oştirea sa. El se ruga sfântului şi marelui mucenic Gheorghe, ocrotitorul armatelor, pentru apărarea pământului de străini şi pentru păstrarea vieţii oştenilor săi. Numele lui Ştefan al III-lea cel Mare străluceşte pe Muntele Sfânt Athos. Anume aici, în mănăstirea bulgară Zografu, se găsesc astăzi multe mărturii despre importantele acţiuni de binefacere ale lui Ştefan al III-lea cel Mare. În istoria statului său, el este recunoscut, în primul rând, în calitate de apărător al credinţei creştine – baza vieţii fiecărui om din acea perioadă. Şi anume din aceste considerente el a rămas în istorie nu doar ca "cel Mare", dar şi ca "cel Sfânt".

Persoana domnitorului se bucura de o mare autoritate în rândul poporului. Nu în zadar despre Ştefan au fost compuse atâtea legende. De câte ori oamenii îşi distrugeau benevol casele şi gospodăriile şi se refugiau în pădure, prin aceasta susţinând tactica pământului pârjolit! Bineînţeles, numai datorită unei susţineri depline din partea poporului, a fost posibilă victoria în bătălia de la Vaslui – cea mai spectaculoasă înfrângere din acele timpuri a turcilor: Turcia, dorind să pună capăt domniei lui Ştefan, a adunat o armată în număr de 80-100 mii de oşteni, sub conducerea lui Suleiman Paşa. Armanta domnitorului Moldovei era compusă din aproximativ 40 mii oşteni, la care s-au mai alăturat încă 8 mii de aliaţi. În timpul înaintării spre oraşul Vaslui, armata lui Suleiman Paşa a fost atrasă într-o capcană. Atunci când armata lui Suleiman Paşa începuse să-i învingă pe ostaşii moldoveni, Ştefan cu oastea sa i-a atacat din flanc. Armata Imperiului otoman a fost distrusă, iar în timpul înfrângerii, aceasta a nimerit în cursele pregătite de către oştenii moldoveni. Din spatele frontului, turcii au fost întâmpinaţi de către oastea de rezervă a moldovenilor. Armata turcă a suferit o înfrângere zdrobitoare, numită de către cronicile turce ca "cea mai mare urgie, abătută asupra turcilor pe tot parcursul epocii musulmane".